miercuri, 11 octombrie 2023

Ed Sheeran - Eyes Closed (Cu ochii închiși) - Recenzie Muzicală

    Aceasta este o melodie tristă – la asta mă gândesc de fiecare dată când mă uit la videoclip și pufnesc în râs. Monstrul albastru e mult prea adorabil! Știu că reprezintă amintirea celui mai bun prieten al său, care a murit anul trecut, și sunt pe deplin conștientă că și el e trist pentru că-l urmărește pe Sheeran ca o umbră, în timp ce acesta își deplânge propria suferință. Până la urmă, când cineva moare nu suferim pentru el cât suferim pentru noi, fiind lăsați singuri și realizând cât de multe am fi putut face cu și pentru persoana respectivă sau ce ar fi trebuit să schimbăm. Dansul cu ochii închiși, neputând să vadă lumea singur, e un fel de a ține doliul pentru Ed Sheeran, iar rezultatul mărturisirii acestor trăiri e unul dintre single-urile mele preferate. Probabil de aceea l-a ales pentru a fi primul lansat și este singurul pe care l-am auzit la radio, până acum. E o melodie foarte bună și îmi place mai ales că ecoul părții intrumentale face uneori să se simtă o lipsă, rezolvată doar prin partea vocală, fiind o metaforă a vieții imperfecte pe care o putem îmbunătății noi înșine.

    Pentru a afla cum această tematică este dezvoltată și evoluează pe parcursul albumului, îți recomand să citești și restul recenziilor scrise pe baza acestui album.

    Melodia este disponibilă pe toate platformele de streaming. Audiție plăcută!



Ed Sheeran - Salt Water (Apă sărată) - Recenzie Muzicală

    Dacă vrei să rămâi fericit în timp ce asculți acest album, îți recomand să asculți altceva (Curtains, de exemplu). Dar dacă vrei să fii aruncat în valurile emoțiilor și să nu-ți poți scoate diferitele interpretări din minte, melodia aceasta este pentru tine. Mi se pare că versurile strofelor sunt destul de clare când vine vorba de mesaj, problema vine la refren. Acel a fost doar un vis îmi dă fiori de fiecare dată când îl ascult, pentru că de percepția asupra acestui vers depinde cum vezi întreaga melodie. Visul ar putea fi partea ilustrată mai ales în ultima strofă a piesei, în care stă pe marginea ce dă spre un loc necunoscut, pe care îl vede drept Iadul, și neștiind dacă mai este ceva ce lasă în urmă. Închide ochii și face un pas, iar imaginea este complementată de scena din videoclip în care se află în mașină, în mijlocul oceanului, iar bulele sunt singurele care ies la suprafață. Înclin să cred că această parte este cea imaginată, mai mult un coșmar decât un vis, și, chiar dacă nu știe unde se îndreaptă și încă se simte înghețat, încălzirea din jurul său, oricât de mică, îl face să meargă mai departe. Totuși, după finalul deschis al videoclipului, în care se uită reticent spre apă, iar apoi e privită doar stânca, nu pot să nu văd și partea în care nu durerea e visul, ci momentele fericite, negându-le și căzând în păcatul deznădejdii.

    Pentru a afla cum această tematică este dezvoltată și evoluează pe parcursul albumului, îți recomand să citești și restul recenziilor scrise pe baza acestui album.

    Melodia este disponibilă pe toate platformele de streaming. Audiție plăcută!




marți, 26 septembrie 2023

Ed Sheeran - Boat (Barca) - Recenzie Muzicală

    Albumul Substract debutează cu single-ul Boat ce, în ciuda faptului că este cel care s-a clasat cel mai jos în top-uri dintre melodiile pe care el le-a lansat în ultimii ani, stabilește atmosfera prin acordurile melancolice, eclipsate de vocea lui Sheeran, ce-i transmit suferința prin micile inflexiuni. Versurile tratează modul în care, chiar dacă pe moment i se pare că viața își pierde sensul și rănile îi sunt prea mari pentru a se vindeca, niciuna dintre durerile pe care le simte nu este destul de puternică pentru a-i distruge sufletul. Videoclipul care o însoțește este sugestiv, surprinzându-l mergând prin apă și fiind lovit constat de valuri, în timp ce, în jurul său, marea înghite obiecte cu valoare de simbol. Acestea sunt lucururi mici, ce-i înfrumusețau viața, dar care își pierd valoarea, odată cu instalarea suferinței, și care ne amintesc cât de infignifiante valorile materiale în momentul tragediilor.

    Melodia este disponibilă pe toate platformele de streaming. Audiție plăcută!




Substras din adâncul sufletului - Recenzie muzicală

Recenzie Muzicală - Introducere în albumul Substract de Ed Sheeran

    În luna mai a acestui an, Ed Sheeran a lansat albumul Substract (-), considerat de The Guardian cel mai bun al său de până acum. Publicat în ziua în care a câștigat un proces juridic, în care a ajuns deoarece a fost acuzat că ar fi plagiat una dintre combinațiile de note din melodia Thinking Out Loud, albumul surprinde durerea prin care a trecut în decursul anului trecut și dorința de vindecare. Mai ales în condițiile actuale, sper că va rezona cu membrii micorcosmosului nostru, făcându-i să realizeze că, oricât de mari ar fi durerile prin care trecem, putem lupta și le putem depăși.
    Pentru a produce acest album, Ed Sheeran a renunțat la echipa ce i-a fost alături în ultimele proiecte muzicale și, în cel ce se presupune a fi ultimul din seria numită după semne matematice, fără, însă, a-și pierde farmecul ce-i atrage de fiecare dată fanii. Se vede, însă, o trecere spre o sferă acustică, simțindu-se prezența lui Aaron Dessner, din trupa indie The National, care a lucrat în producția tuturor melodiilor. Fiind cunoscut în ultima vreme mai ales pentru colaborarea lui cu Taylor Swift, în albumele Folklore și Evermore, acesta îl ajută pe Sheeran să-și transpună emoțiile într-o formă ce ajunge direct la inima ascultătorului, adăugându-le formă și senzația de autentic, de onestitate, foarte pregnantă în combinația cu versurile. 
    Albumul conține paisprezece melodii, acompaniate de câte un videoclip oficial, precum și patru melodii bonus din varianta de lux. Fiecare melodie are un mesaj de sine stătător, dar ele pot fi văzute și ca un tot unitar, mai ales că și vizual sunt interconectate, prin elemente cinematografice, dar și prin coperta albumului, ce îi prezintă chipul schițat, cu un ochi deschis spre viitor și unul cenușiu, învinețit de durerile trecutului. Există mai multe variante de interpretare și vă îndemn să vă găsiți propria cheie de percepere a acestor melodii. 
    În postările următoare se va reflecta modul în care eu m-am raportat la ele, imediat după ce au fost lansate.

Ed Sheeran - Eyes Closed (Cu ochii închiși) - Recenzie Muzicală

     Aceasta este o melodie tristă – la asta mă gândesc de fiecare dată când mă uit la videoclip și pufnesc în râs. Monstrul albastru e mult...